tion.ro Web analytics

A trecut mai bine de o lună de când Primăria Timișoara caută un voluntar care să dezvolte platforma beta a instituției, dar încă nu a reușit să îl găsească. Între timp a mai încheiat un contract cu firma Expertissa, cea care se ocupă, de aproximativ 20 de ani, de site-ul PMT. Valoarea acestuia este de aproape 25.000 de euro.
Se așteaptă doar autorizația de construire pentru Pasajul Solventul, iar șantierul va putea începe în sfârșit. Pe lângă avizele necesare, inclusiv cel de la CFR, reprezentanții primăriei susțin că au fost nevoiți să facă și câteva modificări proiectului. Pasajul Solventul, promis încă de pe vremea administrației Ciuhandu, ar trebui să fie gata în doi ani și un pic.
Canicula a afectat și iarba din parcurile Timișoarei. După imaginile care arătau că Parcul Rozelor este neîngrijit, au apărut fotografii cu iarba uscată din Parcul Justiției, mândria fostei administrații a orașului din fiecare primăvară. Peisajul este dezolant, iar gazonul nu mai e verde de ceva timp. Primăria Timișoara face anchetă.
A fost o „chestiune de zile” care a ținut cam trei săptămâni, dar în sfârșit poate începe șantierul la scena din Parcul Rozelor, distrusă de furtuna din 2017. Reprezentanții primăriei au eliberat luni autorizația de construire pentru lucrarea atribuită în urmă cu nouă luni. Șantierul ar trebui să țină șase luni.
Au fost golite de flori toate jardinierele din zona centrală a Timișoarei. Ghivecele sunt doar cu pământ atât în Piața Victoriei, cât și pe bd. Michelangelo sau pe Brătianu, zone care ar trebui acoperite de societatea Horticultura. Reprezentanții primăriei explică de ce le-au lăsat goale și spun că de la toamnă vor doar plante perene.
Primul tramvai turcesc produs de firma Bozankaya e în drum spre Timișoara de o săptămână. Ar fi trebuit să ajungă joi seară, dar în cele din urmă va intra vineri spre seară în oraș și va fi descărcat direct pe șine, în zona Catedralei Mitropolitane, aproape de miezul nopții. Urmează chiar și peste o lună de probe pe linia 1, iar apoi garnitura va fi omologată și va putea circula prin oraș. UPDATE. Garnitura nouă a ajuns vineri noaptea la Timișoara
De opt luni în Primăria Timișoara, primarul Dominic Fritz tot promite „restartarea” TM2023. Nu s-au făcut publice prea multe detalii, dar urma să se știe cum în curând. Așa-zisa restartare s-a blocat chiar în directorul executiv al asociației, Simona Neumann, care vine cu o serie de acuzații. Iar TM2023 are iarăși un board nefuncțional, pentru că nu mai are expert internațional chiar înainte de monitorizarea Comisiei Europene.
Surpriză neplăcută pentru comercianții din mica piață din zona Gheorghe Lazăr, care au fost puși să-și adune catrafusele și marfa. Reprezentanții societății de piețe spun că au o adresă de la DSP care le spune că trebuie să desființeze piața, așa că îi trimit pe piețari în Dacia sau în 700. Sau „unde îi îndreaptă Dumnezeu”. Acolo s-ar face, de fapt, o parcare. UPDATE. Primăria Timișoara: Nu există deocamdată intenția de a construi o parcare
Noua organigramă propusă de Dominic Fritz pentru Primăria Timișoara ar trebui să intre la vot marți, în consiliul local, dar sindicaliștii din instituție cer dezbatere publică. Primarul Fritz a prezentat-o vineri, când a recunoscut că nu s-a consultat cu sindicatul salariaților din PMT. UPDATE. Primăria nu face dezbatere publică. UPDATE 2. Liderul de sindicat: Vom merge în instanță

Eveniment

Un șofer a fost rănit într-un accident rutier în incinta Parcului Industrial și Tehnologic
Un accident rutier a avut loc, luni, după prânz, în incinta Parcului Industrial și Tehnologic aflat la ieșire din Timișoara. Un tânăr șofer a fost rănit.

Ştiri din Timiș

Alianța PSD-PNL din CJT a aprobat repartizarea banilor pentru drumurile județene. Consilier USR: „S-au dat bani pentru voturi”
Din a doua încercare, aleșii județeni au reușit, luni, să voteze noua repartizare a banilor din TVA pentru drumuri către primăriile din Timiș, în varianta propusă de consilierii PSD cu sprijinul celor de la PNL. Atât ședința comisiilor reunite, cât și plenul, au fost conduse de Cristian Moș, vicepreședintele CJT. Președintele Alin Nica a considerat că a fost dat la o parte și a avut o scurtă intervenție.

Eveniment

Două femei din Timișoara, prinse cu droguri la volan în weekend
Două femei din Timișoara, una de 37, cealaltă de 23 de ani, au fost prinse de polițiștii rutieri cu droguri asupra lor. Una consumase substențale interzise, cealaltă avea mai multe plicuri asupra ei.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Protest al angajaților din primării în fața Prefecturii Timiș
Mai mulți reprezentanți ai angajaților din primării au ieșit la protest luni, 20 mai, în fața Prefecturii Timișoara. 4

Capitală Culturală

Discuții fascinante despre spațiul cosmic, pentru cei mici și mari, la Timișoara
Asociația Romanian Space Initiative provoacă elevii, studenții, dar și cei care au curiozități despre spațiul cosmic și despre tehnologia explorării universului, să stea de vorbă cu experți în domeniu.

Cariere de Poveste

Bogdan Țipu, meșter în lemn: „Îmi place să fac un fel de «lemno-terapie», să îmbin creativitatea cu pragmatismul”
Bogdan Țipu are 45 de ani, s-a născut în orașul brașovean Făgăraș, dar s-a stabilit la Giarmata. Cu toate că este licențiat în informatică, practică o meserie izvorâtă din pură pasiune: meșter în lemn.

Mapamond

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă, potrivit AGERPRES.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 20 mai
Luni, 20 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici